EXCLUSIV | Cătălin Botezatu și-a sudat brățările la mână: “Am învățat asta de la Mihaela Rădulescu” – A lăsat mica avere de 270.000 de euro pe mâna unei femei importante din viața lui
Cătălin Botezatu și-a sudat brățările la mână, secret pe care l-a învățat de la Mihaela Rădulescu. Creatorul de modă a pierdut câteva brățări, unele mai costisitoare, altele nu, astfel că trebuia să găsească o variantă în acest sens. De când l-a învățat Mihaela Rădulescu să umble cu brățările la mână, sudate la bijutier, Bote nu a mai pierdut niciuna. Este perfect că nu mai pierde, însă nici nu le poate da jos când își dorește el.
De ce și-a sudat Cătălin Botezatu brățările la mână?
Recent, la Istanbul, Cătălin Botezatu a fost, alături de buna lui prietenă, Eva Pavel, consilier medical cu ani de experiență, la controalele periodice. Cum la o parte dintre aparate nu avea voie să poarte accesorii pe el, designerul a fost nevoit să dea jos toate bijuteriile. N-au fost puține la număr, căci a avut nevoie de o “tăviță” să le pună.
Pe cele sudate le-a dat destul de greu jos, unele dintre ele chiar stricandu-le încuietorile. Tăvița cu bijuterii, în valoare de aproximativ 270.000 de euro, a rămas pe mâna Evei Pavel, “îngerul lui păzitor”, așa cum îi spune Bote, câtă vreme acesta s-a aflat la investigații.
Despre călătoria lui în Istanbul, dar și despre investigațiile medicale, Cătălin Botezatu ne-a povestit în interviului de mai jos.
„Prevenția e cea mai importantă”
Cătălin, ce faci? Ești bine? Ai fost pe la clinici în Istanbul… la controale. Însă am înțeles că ai avut și ceva treabă.
Vin de două ori pe an să fac check-up ul complet, pentru că eu consider că prevenția e cel mai important lucru. Și bineînțeles că încerc uneori îmbin utilul cu plăcutul, în sensul că am avut și trebuia să am niște întâlniri. Una am făcut-o telefonic, cealaltă am amânat-o pentru că la aterizare am făcut puțină amigdalită și asta m-a ținut încă o zi în pat până să merg în spital. Dar cu ajutorul Evei (Pavel – consilier medical și prietena lui de câțiva ani – n.r.) care e tot timpul lângă mine și îngerul nostru păzitor, am trecut peste moment.
A fost mai delicat pentru că n-am reușit să fac toate analizele pe care le aveam în acest check-up. Pentru că din cauza faptului că am început să iau antibiotic, pentru că altfel nu ceda infecția în gât, două analize importante nu le-am făcut. Restul le-am făcut, totul e ok, și chiar și gâtul meu acum este ok, pentru că am intrat iar pe antibiotic.
După ce a pierdut o bijuterie de 50.000 de euro, Cătălin Botezatu și-a sudat brățările la mână
Ești foarte ocupat, implicat în multe proiecte, dar pentru sănătate îți faci timp…
Categoric îmi fac timp, și dacă cumva ceasul biologic, eu știu, bate și eu uit… este Eva care îmi aduce aminte și începe să mă bată la cap, în sensul bun, bineînțeles. Trebuie să-mi fac timp, tocmai ce spuneam mai devreme, prevenția e cea mai importantă. Chiar dacă nu aveți nicio boală, chiar dacă nu simțiți nimic, e bine de la orice vârstă să faceți, măcar de două ori pe an, un check-up pentru că nu știi ce poți descoperi. Și dacă le iei din timp e mult mai bine.
Eu fac asta din momentul în care am avut probleme. Primele probleme de sănătate cu stent-urile, apoi cu operațiile de cancer pe care, Slavă Domnului, le-am trecut cu bine.
Eva este îngerul tău păzitor, spuneai. Nu te lasă să lipsești de la controale. E “cicălitoare”, să spunem, te bate la cap, înspre binele tău, evident?
Nu e cicălitoare. Atunci când nu o ascult și eu o numesc așa (zâmbește – n.r.). Îngerul meu păzitor nu e cicălitoare, e cea mai minunată femeie. Eu pot spune că doar datorită ei exist și trăiesc, pentru că ea a stat cu mine încă de la primele operații cu stent-uri până la cele mai grele, acelea legate de cancer, care au fost extrem de grele.
„Am agățat o brățară de 50.000 euro, într-un năvod. S-a dus la fund”
Am trecut așa pe lângă moarte atunci, și ea a fost alături de mine și bineînțeles, împreună cu niște medici extraordinari, pentru că, fără a face reclamă nimănui, medicii de aici și spitalele, și mai ales blocurile operatorii de aici, arată ca la Nasa. Nu doresc nimănui să le vadă, dar cu siguranță, dacă ar avea nevoie de operație ar face o mare diferență.
Plus că aici vii, se dă un second opinion, faci zeci, poate sute de analize și față de România, unde ești trimis de colo-colo, un doctor te vede într-un spital, un doctor într-un spital și fiecare își dă cu părerea, și fiecare îți dă un diagnostic, și fiecare îți dă o medicație, aici avantajul este că toți medicii sunt legați între ei pe computere. Toți știu ce se întâmplă cu tine. Toți citesc analizele, când mergi de la unul la celălalt, acela știe ce analize ai făcut la celălalt. Și la sfârșit îți dau un diagnostic comun cu o medicație comună, ceea ce este extraordinar.
Spuneai că analizele au ieșit bine la check-up de 2-3 zile, dar că ai fost nevoit să renunți la bijuteriile tale cât ai fost la investigații, bijuterii deloc ieftine pe care nu obișnuiești să le dai jos de la mână.
„Am învățat asta de la Mihaela Rădulescu”
Pentru prima oară în viața mea, am scos toate bijuteriile de la mână… brățările care erau și sudate. Acum vrei 12 ani sau mai mult, la filmare la Next Top Model, am pierdut, la filmări în apă mare, pentru că, mă rog, făceam anumite filmări și anumite nebunii… am agățat o brățară de 50.000 euro, într-un năvod. S-a dus la fund. Dar de atunci am învățat asta de la Mihaela Rădulescu. Mi-a spus “sudează-le cu puncte mici de sudură, la bijutier”.
Uite, pentru prima oară le-am dat jos. A fost un calvar. Am rupt vreo 2 încuietori din alea.
Acum, că s-au rupt, va trebui să mergi să le sudezi la loc.
Da, la unele sunt și urechiușele rupte.
Ce investigații a făcut Cătălin Botezatu, la Istanbul? Eva Pavel nu s-a dezlipit de el: „Mă dureau amigdalele ca la balamuc”
Ai fost nevoit să le dai jos pentru a face RMN-ul, nu?
Da. Aparatul ăla este cel mai performant aparat din lume. Pentru mine nu a fost tocmai comod de această dată pentru că era chiar a doua zi după ce mă durea capul și mă dureau amigdalele ca la balamuc… Te bagă într-un tub… înainte de a intra te plachează efectiv de sus până jos cu niște chestii din plastic care au niște metale. Astfel, în momentul în care intri în tubul ăla și stai o oră, îți vede absolut toate organele.
Și cea mai frumoasă fază este că după ce ai intrat acolo, încep să-ți păcăne zgomote în cap… și sunt sunete foarte tari. N-am auzit în viața mea… și în plus, ce înseamnă asta pe fondul unui cap care îți crapă oricum de durere? Că aveam dureri de cap mari, de amigdale. Dar trebuia să le fac… La un moment dat, aveam la mână din ăla de oprit, dacă mă simt rău. Dar am zis stau să le fac pentru că altfel o iau razna… și am stat.
Bine, am intrat într-o zi cred că la vreo 3 aparate, eram chiaun. Dar am reușit să le fac pe toate mai puțin cele două analize care nu-mi permiteau din cauza gâtului inflamat și din cauza acestei amigdalite, și mai ales că eram sub tratament cu antibiotic.
Cătălin Botezatu, vară fără vacanță: „Cam după 15 decembrie, mă mai liniștesc”
Cum arată vara pentru tine? Vacanță sau muncă?
Vacanța e tocmai în decembrie. Am evenimente la Chișinău, Londra, o prezentare într-o catedrală, superbă. O prezentare cu aspect caritabil în prima parte, iar a doua parte este un show de modă. După care încep să finalizez colecțiile pentru Paris și New York, se apropie cu pași mari septembrie, apoi Atena, în fiecare an fac o prezentare și în Atena.
Iar pe vară ce pot să spun… vara mai am două evenimente în august, Untold la care nu pot să lipsesc, nu există Untold fără mine, nu de alta dar fiind imaginea unul hypermarket, el fiind sponsor… și așa mai departe… trebuie să fiu acolo. S-a terminat august și începe septembrie, după care în septembrie sunt foarte multe prezentări de modă.
E posibil să fac, în urma unor discuții avute chiar aici, în Istanbul, o prezentare și la Istanbul într-un castel foarte frumos. Avem mai multe variante și alegem pe cel mai frumos să facem așa “una bella figura”. Iar pe urmă, în decembrie, cam după 15 decembrie, mă mai liniștesc.
Foto: CIAO.RO/ Arhivă Ciao.ro